11 decembrie 2018
Berenice – despre feminitate și eleganță
Berenice nu e doar o poveste oarecare a unui brand franțuzesc care ne-a cucerit inimile. Vă spunem cu mâna pe inimă, Berenice este chiar o poveste de dragoste. Și, ca orice poveste de amor care trece cu succes proba timpului, a devenit și mai puternică, și mai interesantă, cu și mai multe aventuri. La 14 […]
Berenice nu e doar o poveste oarecare a unui brand franțuzesc care ne-a cucerit inimile. Vă spunem cu mâna pe inimă, Berenice este chiar o poveste de dragoste. Și, ca orice poveste de amor care trece cu succes proba timpului, a devenit și mai puternică, și mai interesantă, cu și mai multe aventuri. La 14 ani de la înființare, feminin, elegant & cool sunt în continuare cele trei axe pe care se situează creațiile Berenice.
Când a început istoria Berenice?
Povestea brandului a început în 2004, atunci când designerul Frédéric Krief își declară deschis iubirea pentru modă și trenduri și pune bazele Berenice. Nici nu se putea altfel, de vreme ce studiile sale în design vestimentar au făcut mereu casă bună cu studioul părinților săi. “Am ales să-mi numesc brandul Berenice pentru că am simțit că nu se va demoda vreodată, că va fi mereu clasic și elegant”, spunea el. În momentul în care Frédéric Krief lansează pe piață un pulover din cașmir cu două aripi de înger desenate pe spate… o nouă lume se deschide în fața lui (puteți cumpăra un pulover similar aici – Creațiile Berenice, romantice, dar în același timp cu un vibe contemporan și cool, devin tot mai populare. Iar calitatea materialelor folosite (cașmir, bumbac, satin și denim) le propulsează rapid în topul preferințelor consumatorilor.
Însă povestea abia acum începe. În 2007, Frédéric Krief se îndrăgostește din nou. De data aceasta, de actuala lui soție, Myriam Seguy, care îi devine muză și ambasadoare a brandului, actualmente director artistic al casei de modă. Coup de foudre! Iar brandul capătă noi valențe, și mai interesante, din perspectiva celor doi designeri îndrăgostiți. O poveste de dragoste cu final de “și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”. Sau, cel puțin, până în momentul în care vă povestim noi despre brand, acum cu mai multe de 50 de puncte de vânzare în toată lumea, incluzând Paris, Geneva, Londra.
Lecția de istorie: cămașa masculină, must-have în garderoba feminină
Istoricii spun că prima cămașă a fost descoperită în Egipt, într-un mormânt faraonic. Apoi a fost împrumutată de către regi și comandanți de oaste pentru a fi purtată pe sub armuri și jachetelele bogat împodobite. Prima ocazie când o cămașă se insinuează în garderoba feminină se datorează Mariei Antoaneta, care pozează pentru un tablou în rochia-cămașă, scandalizând lumea mondenă a anilor 1700. Mai târziu, la Hollywood, Lauren Bacall (fotografiată în cămăși albe cu mâneci bufante), Audrey Hepburn (în 1950, în „Vacanţă la Roma”, îmbrăcată în cămaşă cu mâneci rulate, legată la mijloc), Ava Gardner (cu ale sale cămăși cu mîneci scurte), Katherine Hepburn (în cămăși masculine și costume cu pantaloni) și Marlene Dietrich impun definitiv cămașa în garderoba feminină. În anii 1960 Twiggy o readuce în atenție cu pictorialele androgine în care poartă costume și cămăși bărbătești. Iar în anii 1980-1990 revine furtunos pe ecrane (Kim Basinger în „Nouă săptămâni jumătate, Jennifer Grey în „Dirty Dancing”, Diane Keaton în „Annie Hall”, Julia Roberts în „Pretty Woman”, Uma Thurman în „Pulp Fiction”).
Cum și unde purtăm cămășile?
* La birou. Da, e cea mai evidentă alegere; mai toate dress code-urile obligatorii impun o cămașă și un taior… Cum faci să ieși totuși din rutină? Ei bine, cămașa clasică, bleu & alb poate fi asortată cu o pereche de pantaloni din catifea de la
La Petite Française și o pereche de pantofi fără toc, cu o fundă enormă în față (adorăm modelul de la Intropia – . Mai ai nevoie doar de o geantă suficient de mare, în care să încapă în ea laptopul, agendele și portofelul (ce spui de modelul Callas de la Intropia – ?) și ești gata de o zi la birou!
* La un cocktail elegant. Știm, mai degrabă te-ai gândi să alegi o rochie neagră, sau chiar un smoking. Ce faci însă atunci când febra deadline-urilor te împiedică să treci pe acasă pentru un refresh? O cămașă dintr-un material subțire, într-o nuanță neutră, este perfectă pentru a fi transformată în cea mai cool piesă pe care ai putea-o purta la un cocktail. Așadar, ai grijă să o combini, de dimineață, cu o pereche de pantaloni largi din… lurex (iată o sugestie, la Belair –
și o pereche de sandale Intropia – .
Evident, un blazer negru, obișnuit, te va salva la birou, în timpul zilei. Ia cu tine și o geantă mică, cu lanț, de la Intropia .
* În vacanță. Noi am paria oricând pe o cămașă în dungi (ca aceasta – . Și, dacă vorbim despre mix&match, nu există nici o umbră de îndoială în ceea ce privește varianta câștigătoare: o pereche de pantaloni albi La Petite Française, o pereche de pantofi sport Intropia –
și o jachetă supradimensiomată (River Woods Woman –
Have fun!